Din cele mai vechi timpuri, pe plaiurile cunoscute azi ca Dealu Mare, a existat o tradiţie a cultivării viţei-de-vie şi a producerii vinului, strâns legată de viața religioasă și culturală a comunității, vinul reprezentând un element esențial în cultul creștin, dar și în economia și istoria localităților din această regiune.

Încă din secolul al XV-lea, mai multe mănăstiri din Ţara Românească dețineau suprafețe întinse cultivate cu viţă-de-vie, în zona cuprinsă între Chiţorani, Valea Călugărească, Urlaţi şi Ceptura, stăpânire atestată documentar în anul 1527 de toponimul „Valea Călugărilor“. De-a lungul timpului, moșiile mănăstirilor au fost întărite de voievozii și boierii credincioși, iar suprafața cultivată cu viță-de-vie a crescut prin donații și noi achiziții. Întăririle domnești erau adesea însoțite și de o scutire de plată a „vinăriciului”, adică a impozitului către domnie pe producţia de vin.

În cultul creștin, vinul este utilizat la Sfânta Liturghie, la săvârşirea Tainei Sfintei Cununii, la sfințirea bisericilor, la înmormântări şi parastase, dar și la diferite ierurgii, precum Litia, alături de alte roade ale pământului aduse de credincioși în faţa lui Dumnezeu.

„Sfânta Euharistie este Taina în care, sub chipul pâinii şi al vinului, se împărtăşeşte credincioşilor Însuşi Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, înfăţisându-se, totodată, real şi nesângeros Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului.”

Metodele de producere a vinului liturgic, cunoștințele părinților de altădată s-au transmis din generație în generație până în zilele noastre.

„Via Domnului” reamintește această istorie îndelungată, trăită și păstrată cu sfințenie în mănăstirile ortodoxe românești, care au avut un rol esențial în transmiterea tradițiilor viticole de-a lungul secolelor.